Despre
Societatea Naţională de Credit Industrial, strămoşul BRD-Groupe Société Générale, a fost creată în 1923 ca instituţie publică, statul deţinând 20% din capitalul social, Banca Naţională a României 30%, restul fiind deţinut de particulari, printre care şi un grup de foşti directori ai Marmorosch, Blank & Co., prima bancă modernă din România. Misiunea acestei noi instituţii era finanţarea primelor etape ale dezvoltării sectorului industrial din România.
După Al Doilea Război Mondial, conform Legii Naţionalizării din iunie 1948, Societatea Naţională de Credit Industrial a fost naţionalizată, devenind Banca de Credit pentru Investiţii. În 1958, după reorganizarea sistemului financiar, Banca de Credit pentru Investiţii a obţinut monopolul în România pentru finanţarea pe termen mediu şi lung a tuturor sectoarelor industriale, cu excepţia agriculturii şi industriei alimentare. Ea a primit un nou nume, devenind Banca de Investiţii. În această perioadă, cea mai mare parte a finanţărilor acordate de Banca Mondială au fost derulate prin Banca de Investiţii.
În 1990, monopolul de care beneficiau băncile specializate în domeniul lor de activitate a luat sfârşit. Banca Română pentru Dezvoltare s-a constituit ca bancă comercială şi a preluat activele şi pasivele Băncii de Investiţii. Băncii i s-a acordat o autorizaţie de funcţionare generală.
În decembrie 1998 s-a semnat un acord între Société Générale şi Fondul Proprietăţii de Stat (autoritatea care gestiona participaţiile statului), prin care Société Générale a subscris o majorare de capital de 20% şi a cumpărat un pachet de acţiuni care i-a permis să devină proprietara a 51% din capitalul majorat al BRD.
În 2001, BRD a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti, în prima categorie, devenind rapid una dintre cele mai tranzacţionate societăţi. În anul 2003, Banca Română pentru Dezvoltare a devenit BRD – Groupe Société Générale în urma unei campanii de rebranding. În 2004, Société Générale a cumpărat pachetul rezidual de acţiuni deţinut de statul român în capitalul BRD.