Despre


Banca Românească a fost înfiinţată în anul 1992 ca bancă comercială universală, în totalitate cu capital privat, lărgindu-şi treptat gama de produse şi servicii, astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor partenerilor săi de afaceri.

Începând cu septembrie 1996, banca a devenit primul agent Western Union din România. Pentru prima dată în România, o bancă a fost implicată în servicii de transfer electronic de bani în toată lumea. În 1996, banca oferea aceste servicii prin 6 locaţii, acum fiind oferite prin 168 de locaţii în întreaga ţară.

Conducerea pe baze prudenţiale este evidenţiată de iniţiativa conducerii băncii de a încheia poliţe de asigurare pe piaţa londoneză de asigurări, sub egida grupului Lloyd's, începând cu anul 1997. În consecinţă, Banca Românească a fost prima bancă românească asigurată împotriva riscurilor de fraudă, erori şi omisiuni.

În 1999, Fondul Româno-American de Investiţii a preluat pachetul majoritar, Banca stabilind parteneriate cu instituţiile financiare internationale, ceea ce i-a permis susţinerea întreprinderilor mici si mijlocii româneşti.

În octombrie 2003, National Bank of Greece a achiziţionat de la Fondul Româno-American de Investiţii 81.65% din capitalul social al Băncii Româneşti, devenind astfel acţionar majoritar.

Banca Românească şi-a îmbunătăţit constant gama de produse şi servicii în vederea dezvoltării activităţii, atragerii de noi clienţi dar şi loializării celor existenţi prin campanii de promovare şi produse competitive.

În vederea creşterii bazei de clienţi, Banca Românească a implementat un program de dezvoltare a reţelei astfel încât, în prezent, operează o reţea formată din 96 unităţi teritoriale şi 5 centre de afaceri, oferind servicii de calitate clienţilor săi.

Începutul anului 2020 a marcat o nouă schimbare în acționariatul băncii, EximBank achiziționând 99.279% din capitalul social de la NBG.

Politica băncii este de a-şi dezvolta canalele de distribuţie a serviciilor şi produselor şi de a-şi îmbunătăţi permanent activitatea, menţinând în acelaşi timp o abordare prudentă din punct de vedere al riscului.

Contact

Asistentă Clienti: Carduri

Telefon: +40 21 304.8100
apelabil 24h/24, 7 zile din 7
E-mail: card@brom.ro

Asistentă Clienti: Internet Banking

Tel: +40 21 305.9585
E-mail: ib@brom.ro

Info

Website: http://www.banca-romaneasca.ro
Registrul Comerţului: J 40 / 29196 / 1992
Cod unic de inregistrare (CUI): R4829576
Nr. inregistrare operator date personale: 683
Capital social: 748.648.220 lei
SWIFT: BRMAROBU
Reuters: BROMO1

Str. Arhitect Ion Mincu nr. 3,
Sector 1, 011356, București


Telefon: +40 21 305.9000; +40 21 304.8136
Fax: +40 21 305.9191; +40 21 304.8282
E-mail: office@brom.ro

Cursul azi

MonedaCurs
EUR 4.8683000
USD 4.1886000
GBP 5.7540000
CHF 4.4684000
DKK 0.0000000
NOK 0.0000000
SEK 0.0000000
CAD 0.0000000
AUD 0.0000000
JPY 0.0000000