Despre

Societatea Naţională de Credit Industrial, strămoşul BRD-Groupe Société Générale, a fost creată în 1923 ca instituţie publică, statul deţinând 20% din capitalul social, Banca Naţională a României 30%, restul fiind deţinut de particulari, printre care şi un grup de foşti directori ai Marmorosch, Blank & Co., prima bancă modernă din România. Misiunea acestei noi instituţii era finanţarea primelor etape ale dezvoltării sectorului industrial din România.

După Al Doilea Război Mondial, conform Legii Naţionalizării din iunie 1948, Societatea Naţională de Credit Industrial a fost naţionalizată, devenind Banca de Credit pentru Investiţii. În 1958, după reorganizarea sistemului financiar, Banca de Credit pentru Investiţii a obţinut monopolul în România pentru finanţarea pe termen mediu şi lung a tuturor sectoarelor industriale, cu excepţia agriculturii şi industriei alimentare. Ea a primit un nou nume, devenind Banca de Investiţii. În această perioadă, cea mai mare parte a finanţărilor acordate de Banca Mondială au fost derulate prin Banca de Investiţii.

În 1990, monopolul de care beneficiau băncile specializate în domeniul lor de activitate a luat sfârşit. Banca Română pentru Dezvoltare s-a constituit ca bancă comercială şi a preluat activele şi pasivele Băncii de Investiţii. Băncii i s-a acordat o autorizaţie de funcţionare generală.

În decembrie 1998 s-a semnat un acord între Société Générale şi Fondul Proprietăţii de Stat (autoritatea care gestiona participaţiile statului), prin care Société Générale a subscris o majorare de capital de 20% şi a cumpărat un pachet de acţiuni care i-a permis să devină proprietara a 51% din capitalul majorat al BRD.

În 2001, BRD a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti, în prima categorie, devenind rapid una dintre cele mai tranzacţionate societăţi. În anul 2003, Banca Română pentru Dezvoltare a devenit BRD – Groupe Société Générale în urma unei campanii de rebranding. În 2004, Société Générale a cumpărat pachetul rezidual de acţiuni deţinut de statul român în capitalul BRD. 

Contact

MyBRD Contact

Telefon

+4 021 302 6161

(apelabil din orice rețea)

TelVerde

0800 803 803

(gratuit, disponibil doar în rețeaua fixă Telekom România)

*BANCA

*22622

(tarif normal în rețelele Orange, Vodafone, Telekom Mobile și RCS Digi Mobil)

Email

mybrdcontact@brd.ro

Informații comerciale privind produsele și serviciile oferite de Bancă – disponibile luni - vineri între orele 08:00 - 21.00 (GMT+2) și sâmbătă - duminică între orele 08:00 – 20.00 (GMT+2).
Servicii de urgenţă clienţi - disponibile 24 de ore din 24.

Sugestii și sesizări

Telefon

+4 021 302 6163

(apelabil din orice rețea)

TelVerde

0800 802 208

(gratuit, disponibil doar în rețeaua fixă Telekom România)

Solicitări autorități

solicitari.autoritati@brd.ro

Exclusiv pentru comunicari cu alta destinatie decat comerciala. Publicarea acestei adrese de e-mail nu inlocuieste comunicarea letrica si nu constituie acordul expres al Bancii, astfel cum prevad dispozitiile legale de procedura civila sau penala, cu privire la comunicarea actelor prin intermediul postei electronice sau prin alt sistem de mesagerie electronica.

Aplicații

MyBRD Mobile - App Apple Store MyBRD Mobile - App Google Play MyBRD Mobile - Huawei App Gallery

Cursul azi

MonedaCurs
EUR 4.8950000
USD 4.4820000
GBP 5.6930000
CHF 5.0168000